Necunoscute sunt căile draftului

Am făcut-o și pe-asta!

După 3 săptămâni care au părut ca 3 ani lungi și plictisiți, azi am luat oficial următoarea decizie:

 

Ce e scris mai sus sta în draftul meu din data de 12 octombrie 2012. Acuma stau şi mă gândesc eu cu mine care a fost decizia respectivă şi de ce mi-a trebuit atâta timp să ajung la ea? Ciudate sunt căile draftului, data viitoare o să încerc să completez toată fraza ca să nu mai rămân cu nelămuriri.

Advertisements

Ce se întâmplă dacă te uiți prea mult la seriale?

Se făcea ca eram în drum spre casă după o zi normală de muncă. Tavi era la volan si tocmai îmi explica pe un ton foarte serios cum a luat decizia finală de a nu mai face ilegalități (cum ar fi trecut pe galben/ roșu/ linie continuă- îmi pare rău dacă v-am dezamăgit și vă gandeați la alte chestii ilegale). Totul bine si frumos pana ajungem la o trecere de pietoni pe care plutea foarte nonșalant un domn pe bicicletă, deși semaforul lui era asa de roșu ca nu-l puteai face mai colorat nici cu pensula. Tavi tace ce tace, il lasă să treacă și exclamă:

” Uite vezi, pe ăsta de exemplu puteam să il iau pe capotă ca nu era ilegal. Eu mergeam bine, aveam prioritate, el nu mergea corect. De fapt, ar fi trebuit să fac puțină ordine. Aș fi fost un fel de Dexter al legislației rutiere.”

Image

 

Ce am mai făcut în ultimul timp?

Nimic foarte deștept, dar cum am blog cică trebuie să și scriu ceva pe el, nu? Bine, nu că altfel mi-aș dezamăgi ăla unu cititor :). Așadar, cu liniunță una sub alta principalele anunțuri:

– Am fost la balet pe gheață. Super spectacol, păcat de atmosferă. Prima reprezentație a fost amânată din cauză că s-au vândut prea puține bilete și din păcate nici la a doua sala nu a fost umplută. M-am simțit puțin over-dressed pentru Sala Olimpia, mai ales că mi-am lăsat acasă blugii și pantofii de alergat și nici nu mi-am ținut căciula și geaca în cap tot spectacolul ca restul persoanelor normale din sală.

– Am fost la 3 zile de naștere în ultima lună si am avut ocazia să evaluez două restaurante binecunoscute din Timișoara: Casa bunicii 2 și Casa del Sole-Sky Restaurant. La Casa Bunicii chiar am facut lobby pentru alegerea locației și din păcate a cam dezamăgit. Serviriea a durat cam mult (eram 7 persoane) și în momentul în care am primit preparatele porțiile erau cam mici și mâncarea cam rece. Trebuie însă specificat că restaurantul era arhiplin, așa că am avut și noi înțelegere (mai ales că aveam timp suficient). La a doua locație lucrurile au stat diferit: servire ireproșabila, chelnerii stăteau geană pe noi să nu ni se termine băutura din pahare și am primit niște mini-gustări din parte casei pană am primit mâncarea. Bineînteles, prețurile sunt pe măsura calitații, așa că nu consider ca e alegere convenabilă pentru toată lumea.

– Am terminat Cea mai frumoasă carte din lume, primită cadou de Craciun. Povestirile sunt ca un pansament pentru suflet, așa că o recomand cu căldură în zilele în care aveți chef de o mică deconectare.

– Am cărat o grămadă de lume la cinema să vedem Les Misérables. Filmul trebuie clar văzut, indiferent ce păreri am avea despre musicals sau ecranizările romanelor celebre la Hollywood. Mie personal mi-a plăcut și am rămas puțin ancorată în atmosfera filmului, așadar merită vizionarea.

– M-am uitat la toate filmele nominalizate la Ocar anul acesta împreună cu jumătatea mea mai bună. Favoritele mele ramân Seven Psychopaths și Argo, dar aștept cu interes preferințele juriului :).

Cam atât momentan că iar am scris cât un capitol din Ion. Să ne recitim cu bine!

Ora de engleză

Câteodată mă simt din nou ca în liceu la actualul meu job. Mai exact, mă simt ca la ora de engleză. Am totul aici, profesorul cu simțul umorului bine dezvoltat, tipa care stie tot cu mâna permanent pe sus (ca să arate ce cuvinte noi a mai învățat ea la International House), colega de bancă care râde înfundat la comentariile mele sarcastice, colegul deștept care ne descrețeste frunțiile cu cate-o perlă intenționată.

Orele de reading se transpun în minute pierdute pe diverse site-uri unde citim și noi ceva știri (cu toate că nu mai interesează pe nimeni ce am înțeles noi din text), debate facem de fiecare data când țara se mai confundă cu o criză sau mai are loc vreo tragedie națională pe undeva, iar orele plictisitoare de grammar le retraiesc cu fiecare mail pe care îl închei cu Best Regards.

Din fericire, glumele au aceeași savoare și orice conflict se uită dupa un ceai pe terasă.
Sau cel puțin așa ne place să pastrăm aparențele. Jobul are mai multe semestre decât credeam eu în liceu.

Bun venit mie!

În primul rând, bun venit vouă!

Îmi face deosebită plăcere să vă fac cunoștință cu al meu cufăr încărcat cu de toate – cu lucruri bune, rele, întâmplări pe care vreau să le țin minte și să le împart cu voi.

Vă rog să fiți blânzi, sunt nouă in ale scrisului. Asta nu însemană că nu sunt deschisă spre orice critici (ar fi de apreciat să fie constructive totuși) sau idei noi de îmbunatațire a conținutului.

Să ne recitim cu bine!