Am avut azi o scurtă discuție cu jumătatea mea mai bună (din engl. my better half) și, printre altele, am atins și subiectulul blogului. Una din recomandari, și foarte decentă de altfel, a fost să scriu fără diacritice pentru că s-ar putea sa nu apară corect pentru toți cititorii. Cum nu am speranța că o să scriu pentru mase întregi de oameni și nici nu o să mi se umple inboxul de plângeri ca “hei, mai scrie si tu fara ăîșțâ ca noi aici în Brunai nu le avem instalate” am considerat că motivul nu e suficient.
Am vrut și țin neapărat să scriu așa in primul rând să mai scap de limbajul rom-glez care ne bântuie pe toți corporatiștii și, în al doilea rând, să scriu în română pentru români. Îmi este destul de greu ținând cont că în 80% din zi mă conversez numai in engleză (natura jobului), dar mă simt mai bine dupa ce depun grăuntea asta de efort.
Deocamdată o să rămân la diacritice, nici recomandarea “citește și tu blogurile alea cu mii de cititori să vezi cum scriu ăia” nu m-a convins. Promit că nu o să trec în cealaltă extremă de Diacritice Police :).
