Ora de engleză

Câteodată mă simt din nou ca în liceu la actualul meu job. Mai exact, mă simt ca la ora de engleză. Am totul aici, profesorul cu simțul umorului bine dezvoltat, tipa care stie tot cu mâna permanent pe sus (ca să arate ce cuvinte noi a mai învățat ea la International House), colega de bancă care râde înfundat la comentariile mele sarcastice, colegul deștept care ne descrețeste frunțiile cu cate-o perlă intenționată.

Orele de reading se transpun în minute pierdute pe diverse site-uri unde citim și noi ceva știri (cu toate că nu mai interesează pe nimeni ce am înțeles noi din text), debate facem de fiecare data când țara se mai confundă cu o criză sau mai are loc vreo tragedie națională pe undeva, iar orele plictisitoare de grammar le retraiesc cu fiecare mail pe care îl închei cu Best Regards.

Din fericire, glumele au aceeași savoare și orice conflict se uită dupa un ceai pe terasă.
Sau cel puțin așa ne place să pastrăm aparențele. Jobul are mai multe semestre decât credeam eu în liceu.

Advertisements

Unde să dai like pe Facebook

Pentru că o foarte mare parte din universul nostru social se învârte în jurul Feisbucului, am adunat principalele reguli de comportament pe marele site. Spatele drept, picioarele relaxate, mâna pe cana de ceai – urmează regulile de aur.

1. Nu da like pozelor sau postărilor proprii. Știe oricum toată lumea că ești peste medie de deștept, nu le mai arunca asta în față. Statusul ăla amuzant nu îl știe nimeni de pe 9gag și, hai sa fim serioși, toată lumea e curioasă să vadă cum ai tăiat porcul de Crăciun in 2005.

2. Dă like la absolut toate pozele cu cafea, ca orice corporatist obosit.

3. Dă like la toate postările șefului, până te scoate din listă. Dacă nu te scoate din listă poți să îl scoți tu liniștit. Nu o să își dea seama că oricum intră pe cont maxim o dată pe lună.

4. Ignoră cu desăvârșire toate statusurile “of, iar e luni” sau “vineri, în sfârșit!”. Oricât ai fi de corporatist și, mai ales, oricât ai fi de obosit, chiar și ție ți se par exagerate.

5. Nu da like pozelor pe care le pune fostul. Dacă din greșeala ți-a alunecat mâna, închide rapid fereastra vreo 5 ore ca și cum nu s-ar fi întamplat nimic. Da, din păcate va trebui chiar să muncesti in timpul ăsta. După redeschiderea ferestrei stergi fără remușcări toate mesajele primite.

6. Pune din când în când cate o poză cu un cățel amuzant pe peretele pe care îl gestionează sora ta. Cel mai bun moment ar fi când devine prea sufocant de dulce și romantic de la pozele cu trandafirași puse de prietenul ei. Abține-te de la orice comentarii ironice, mai bine i le spui în față la masa de duminică. Acolo știe toata lumea ca e dezlegare la awkwardness.

7. Nu da like la postările manelistice ale verișoarei de la țară. Încearcă totuși să păstrezi aparențele și dă like din când în când la una din cele 13 poze de profil zilnice (“La schoalah cu iubiricile mele”). Familia nu ți-o poți alege.

8. Dă like la toate pozele puse de iubit, mai ales dacă ești și tu in ele. Nu contează că oricum le știai de dinainte sau poate chiar tu le-ai făcut, iți plac la fel de mult. Mai ales pe zidul lui.

9. Nu începe o conversație pe chat cu persoanele cu care nu vrei să ții legătura. Bărbații vor avea impresia că vrei ceva de la ei, iar femeile că vrei ceva de la bărbații lor (sau viceversa, după caz). N-o să te creadă nimeni că vrei să știi cât i-a costat benzina în roadtrip-ul ăla.

10. Iți alegi cu grijă la ce postări de pe Daily Corcodac dai like. Majoritatea îți învață prietenul la prostii, iar în restul se face mișto de mașinile franțuzești. Și nu ai nevoie de un motiv în plus să te intrebe lumea dacă îți mai merge C3-ul.

11. Dă like din când în când la pozele cu căluți sau căței puse de vecina de la 4. Intră în categoria like de caritate, are numai 15 prieteni în listă și oricum de mica îi plăceau animalele. Cu un miliard de like-uri de caritate aduni 0,00001 puncte karma. Cu 3 milioane de puncte karma ți se adaugă 10 lei la salar intr-o lună (eroare de contabilitate) sau tipa de la KFC îți pune un crispy mai mare la Smart Menu. Din păcate nu ai de ales unde te lovește karma.

Cu sau fără diacritice?

Am avut azi o scurtă discuție cu jumătatea mea mai bună (din engl. my better half)  și, printre altele, am atins și subiectulul blogului. Una din recomandari, și foarte decentă de altfel, a fost să scriu fără diacritice pentru că s-ar putea sa nu apară corect pentru toți cititorii. Cum nu am speranța că o să scriu pentru mase întregi de oameni și nici nu o să mi se umple inboxul de plângeri ca “hei, mai scrie si tu fara ăîșțâ ca noi aici în Brunai nu le avem instalate” am considerat că motivul nu e suficient.

Am vrut și țin neapărat să scriu așa in primul rând să mai scap de limbajul rom-glez care ne bântuie pe toți corporatiștii și, în al doilea rând, să scriu în română pentru români. Îmi este destul de greu ținând cont că în 80% din zi mă conversez numai in engleză (natura jobului), dar mă simt mai bine dupa ce depun grăuntea asta de efort.

Deocamdată o să rămân la diacritice, nici recomandarea “citește și tu blogurile alea cu mii de cititori să vezi cum scriu ăia” nu m-a convins. Promit că nu o să trec în cealaltă extremă de Diacritice Police :).