Hello again

M-am hotarat ca incepand de azi sa resuscitez acest blog pe incognito mode asa, oricum nu am nici o vizualizare. In anii care au trecut de la ultima mea postare s-au intamplat multe, am calatorit, am muncit, am vazut multe filme si am mancat mancare buna. A, si cel mai imprtant, am devenit sotie si mama. Am o fetita mica (tot timpul o sa fie mica) de 2 ani si 4 luni despre care presimt ca o sa scriu mult aici. O sa scriu mul pentru ca acum e cea mai importanta parte din viata mea, e am trecut deja prin multe impreuna si s-a dovedit ca asa mica cum e ea are mai multa rabdare, intelepciune si dragoste decat noi.

Asadar wellcome back dear me, la mai multe postari la diferente mai mici de 4 ani (daca se poate).

Advertisements

Necunoscute sunt căile draftului

Am făcut-o și pe-asta!

După 3 săptămâni care au părut ca 3 ani lungi și plictisiți, azi am luat oficial următoarea decizie:

 

Ce e scris mai sus sta în draftul meu din data de 12 octombrie 2012. Acuma stau şi mă gândesc eu cu mine care a fost decizia respectivă şi de ce mi-a trebuit atâta timp să ajung la ea? Ciudate sunt căile draftului, data viitoare o să încerc să completez toată fraza ca să nu mai rămân cu nelămuriri.

Ce se întâmplă dacă te uiți prea mult la seriale?

Se făcea ca eram în drum spre casă după o zi normală de muncă. Tavi era la volan si tocmai îmi explica pe un ton foarte serios cum a luat decizia finală de a nu mai face ilegalități (cum ar fi trecut pe galben/ roșu/ linie continuă- îmi pare rău dacă v-am dezamăgit și vă gandeați la alte chestii ilegale). Totul bine si frumos pana ajungem la o trecere de pietoni pe care plutea foarte nonșalant un domn pe bicicletă, deși semaforul lui era asa de roșu ca nu-l puteai face mai colorat nici cu pensula. Tavi tace ce tace, il lasă să treacă și exclamă:

” Uite vezi, pe ăsta de exemplu puteam să il iau pe capotă ca nu era ilegal. Eu mergeam bine, aveam prioritate, el nu mergea corect. De fapt, ar fi trebuit să fac puțină ordine. Aș fi fost un fel de Dexter al legislației rutiere.”

Image

 

Ce am mai făcut în ultimul timp?

Nimic foarte deștept, dar cum am blog cică trebuie să și scriu ceva pe el, nu? Bine, nu că altfel mi-aș dezamăgi ăla unu cititor :). Așadar, cu liniunță una sub alta principalele anunțuri:

– Am fost la balet pe gheață. Super spectacol, păcat de atmosferă. Prima reprezentație a fost amânată din cauză că s-au vândut prea puține bilete și din păcate nici la a doua sala nu a fost umplută. M-am simțit puțin over-dressed pentru Sala Olimpia, mai ales că mi-am lăsat acasă blugii și pantofii de alergat și nici nu mi-am ținut căciula și geaca în cap tot spectacolul ca restul persoanelor normale din sală.

– Am fost la 3 zile de naștere în ultima lună si am avut ocazia să evaluez două restaurante binecunoscute din Timișoara: Casa bunicii 2 și Casa del Sole-Sky Restaurant. La Casa Bunicii chiar am facut lobby pentru alegerea locației și din păcate a cam dezamăgit. Serviriea a durat cam mult (eram 7 persoane) și în momentul în care am primit preparatele porțiile erau cam mici și mâncarea cam rece. Trebuie însă specificat că restaurantul era arhiplin, așa că am avut și noi înțelegere (mai ales că aveam timp suficient). La a doua locație lucrurile au stat diferit: servire ireproșabila, chelnerii stăteau geană pe noi să nu ni se termine băutura din pahare și am primit niște mini-gustări din parte casei pană am primit mâncarea. Bineînteles, prețurile sunt pe măsura calitații, așa că nu consider ca e alegere convenabilă pentru toată lumea.

– Am terminat Cea mai frumoasă carte din lume, primită cadou de Craciun. Povestirile sunt ca un pansament pentru suflet, așa că o recomand cu căldură în zilele în care aveți chef de o mică deconectare.

– Am cărat o grămadă de lume la cinema să vedem Les Misérables. Filmul trebuie clar văzut, indiferent ce păreri am avea despre musicals sau ecranizările romanelor celebre la Hollywood. Mie personal mi-a plăcut și am rămas puțin ancorată în atmosfera filmului, așadar merită vizionarea.

– M-am uitat la toate filmele nominalizate la Ocar anul acesta împreună cu jumătatea mea mai bună. Favoritele mele ramân Seven Psychopaths și Argo, dar aștept cu interes preferințele juriului :).

Cam atât momentan că iar am scris cât un capitol din Ion. Să ne recitim cu bine!

November Movember

Cred că data de 1 o celebrăm de voie, de nevoie, cel mai des în an. Fie că ne distrăm de Anul Nou, mâncăm mici de Ziua Muncii sau urmărim parada de Ziua Națională, o dată la câteva luni mai facem o pauză de la mailuri, rapoarte și taskuri. Și dacă pe langă toate cele de mai sus mai avem și câte un motiv personal, bucuria e si mai mare – la cât mai multe luni împreună, babe! 🙂

Azi, 1 Noiembrie 2012, dăm drumul la mustăcit! Bărbatii curajoși din jurul meu (the brave of the bravest) își lasă luna aceasta mustață pentru o cauză nobilă: cancerul de prostată și alte afecțiuni care ne lovesc fratele, tatăl sau colegul de birou.
Donați pentru cea mai tare echipă, orice suma e binevenită!

http://uk.movember.com/team/518869

Ora de engleză

Câteodată mă simt din nou ca în liceu la actualul meu job. Mai exact, mă simt ca la ora de engleză. Am totul aici, profesorul cu simțul umorului bine dezvoltat, tipa care stie tot cu mâna permanent pe sus (ca să arate ce cuvinte noi a mai învățat ea la International House), colega de bancă care râde înfundat la comentariile mele sarcastice, colegul deștept care ne descrețeste frunțiile cu cate-o perlă intenționată.

Orele de reading se transpun în minute pierdute pe diverse site-uri unde citim și noi ceva știri (cu toate că nu mai interesează pe nimeni ce am înțeles noi din text), debate facem de fiecare data când țara se mai confundă cu o criză sau mai are loc vreo tragedie națională pe undeva, iar orele plictisitoare de grammar le retraiesc cu fiecare mail pe care îl închei cu Best Regards.

Din fericire, glumele au aceeași savoare și orice conflict se uită dupa un ceai pe terasă.
Sau cel puțin așa ne place să pastrăm aparențele. Jobul are mai multe semestre decât credeam eu în liceu.